Enervați de Tăriceanu, profesorii sunt foarte aproape de grevă, în plin bacalaureat

Legea salarizării unitare prevede ca parlamentarii să primească lefuri mărite din iulie, iar profesorii și medicii, etapizat, începând cu anul viitor. Această situație i-a enervat foarte tare pe profesori, care par hotărâți să intre în grevă de săptămâna viitoare, în plin bacalaureat.

Legea  a iritat sindicatele din Educație, care au pus întrebarea dacă nu cumva era mai bine să crească salariile profesorilor și ale medicilor din iulie, iar cele ale demnitarilor, etapizat, de anul viitor până în 2022. Concomitent, sindicatele dascălilor s-au întrebat dacă nu ar fi oportun să declanșeze o grevă săptămâna viitoare, chiar în timpul desfășurării bacalaureatului – și chiar au declanșat un referendum în rândul profesorilor pentru a consulta părerea acestora.

A urmat intervenția Consiliului Național al Elevilor, care i-a rugat pe dascăli să nu îi lase baltă în timpul examenelor.

În acest context, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, a reușit să toarne gaz pe foc declarând public  că profesorii nici nu ar merita unele sporuri salariale, pentru că stau prea mult în vacanțe.

Președintele Senatului, invitat la catedră

“Cunoaștem că domnul Tăriceanu are o problemă cu cadrele didactice. Am văzut acest lucru încă din momentul în care a fost prim-ministru, însă, ca al doilea om în stat, domnul senator ar trebui să aibă mai multă grijă și să se gândească de două ori în momentul în care dă declarații. În condițiile în care domnul Tăriceanu este invidios pe munca unui cadru didactic, îl invităm să renunțe la funcția politică și să se reîntoarcă la catedră, însă în învățământul preuniversitar“, a fost replica Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret.

«Luni vom primi rezultatele referendumului»

Marius Ovidiu Nistor, președintele federației, a declarat pentru Libertatea: “Luni vom primi rezultatele referendumului din rândul salariaților din învățământ și vom ști dacă declanșăm greva. Motivele acestei acțiuni sunt două: primul este legat de devierea de la programul guvernamental stabilit în sectorul educației. Noi avem experiența neplăcută din guvernările anterioare. Legea 228, care a fost promulgată, de exemplu, nu a fost pusă niciodată în aplicare. De asemenea, avem drepturi câștigate în instanță care nu se aplică. De aceea, credibilitatea  guvernanților este zero și orice deviere de la înțelegerile pe care le-am avut va fi sancționată. În ceea ce privește salariile, trebuie să subliniez că ele sunt foarte mici în învățământ, iar creșterile preconizate, aplicate la aceste salarii mici, nu vor rezolva problema financiară reală a cadrelor didactice, nici acum, nici anul viitor”.

Altfel spus, în acest context este destul de plauzibil ca săptămâna viitoare să asistăm la o grevă care să suspende bacalaureatul.

Funcționarii publici cer ajutorul Curții Constituționale, ca să «îndrepte» legea salarizării

La rândul său, Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP) consideră Legea salarizării drept “paravan pentru veniturile, demnitarilor” şi spune că este “construită pe minciună, favoritisme și răutate, încălcând propriile principii enunţate în textul ei”.

SNFP este nemulțumit de faptul că funcționarii locali vor avea mai departe salariile mai mici decât funcționarii de la nivel central.

“Aroganța cu care Parlamentarii au tratat sindicatele în comisiile de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaților, arătând disprețul pe care îl au cei ajunși la putere față de partenerii sociali, precum și neconstituționalitatea prevederilor din lege care nu s-au dorit a fi corectate pentru multe din categoriile de funcționari publici și în special pentru angajații administrației locale, aceștia, devenind, prin presiunea nivelului salarial hotărât de aleșii locali, instrumente de satisfacere a intereselor politice, ne determină să solicităm președintelui României – Klaus Iohannis, avocatul poporului – Victor Ciorbea și membrilor Curții Constituționale să vină în sprijinul nostru, prin a lua atitudine, fiecare de la nivelul funcției pe care o deține, în vederea corectării acestor nedreptăți și pentru înlăturarea discriminărilor şi mai mari dintre aceleași categorii de angajați, care vor apărea odată cu intrarea în vigoare a acestei legi”, spune comunicatul SNFP.

 

sursa:libertatea.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Close
Bine ai venit pe pagina noastra ! Da like doar daca iti place !
loading...