Relaţia voastră va dura o veşnicie? 5 semne care îţi spun adevărul

 

Relaţia voastră va dura o veşnicie? 5 semne care îţi spun adevărul
Cine nu visează la o dragoste ca în poveşti, care poate învinge totul şi care vă va ţine împreună până la sfârşitul vieţii? Sunt şi cupluri care ajung la această “performanţă” şi fac totul să pară atât de simplu. Vezi cinci semne care îţi arată dacă relaţia voastră va dura o veşnicie!

Nu depinzi de el pentru propria fericire
O relaţie frumoasă te poate face fericită, însă fericirea ta nu ar trebui să depindă sau să devină un lucru de care celălalt trebuie să aibă grijă. Până la urmă totul ţine de tine şi de abilitatea ta să fii independentă în relaţie, să faci ceea ce îţi oferă ţie plăcere atunci când este cazul. O relaţie frumoasă sau o căsnicie este o sursă de fericire, însă nu conta doar pe faptul că ai un iubit să fii fericită. Dacă ştii deja acest lucru, ştii cum să-ţi faci relaţia să funcţioneze şi aveţi mari şanse să rămâneţi împreună o lungă perioadă de timp.

Ai aşteptări realiste
Ştii că oamenii nu se schimbă decât la suprafaţă şi ştii deja la ce să te aştepţi într-o relaţie – nu este totul soare şi fluturaşi, ci cunoşti foarte bine şi celelalte lucruri, care nu sunt la fel de frumoase, dar sunt perfect omeneşti. Unul dintre cele mai evidente semne care îţi spun că relaţia voastră de cuplu va dura o veşnicie este că ai aşteptări realiste şi nu visezi la o viaţă dezgustător de fericită alături de prinţul pe cal alb. Picioarele tale sunt pe pământ chiar şi când eşti îndrăgostită până peste cap, iar asta ajută relaţiile de fiecare dată.

Eşti altfel în compania iubitului tău
Este normal să nu te comporţi la fel când eşti cu iubitul tău faţă de atunci când eşti cu prietenele tale, dar asta nu înseamnă să fii cu totul altă persoană. Iar dacă el reuşeşte să scoată tot ce este mai bun din tine atunci când sunteţi împreună – iar tu faci acelaşi lucru pentru el – atunci în mod evident merită să luptaţi cât se poate de mult pentru relaţia voastră. Dacă îţi dai seama la timp de acest lucru, este un semn clar că relaţia voastră are şanse mari să reziste o viaţă întreagă.

 

Visaţi la viitorul vostru împreună
Dar tot cu picioarele pe pământ şi trăind în continuare în prezent! Este foarte sănătos să aveţi scopuri comune şi să visaţi la acelaşi lucru, pentru că asta vă apropie. Mai mult, este foarte important să lucraţi ca şi echipă, împreună, să ajungeţi la ţelurile pe care vi le-aţi propus, oricare ar fi acestea. Nu uitaţi să mai discutaţi despre aceste obiective din când în când, ca să fiţi siguri că sunteţi mereu pe aceeaşi lungime de undă şi că în continuare visaţi la aceleaşi lucruri.

 

Aşa îţi spune intuiţia
Nu este ceva palpabil, însă intuiţia te va ghida întotdeauna în direcţia pe care trebuie s-o iei atunci când vine vorba de decizii de viitor. Important este să ştii – sau să înveţi – să-ţi asculţi intuiţia, acea voce din interior care te sfătuieşte ori de câte ori ai nevoie. Există şi studii care au arătat că oamenii îi pot “citi” pe cei din jur foarte uşor, chiar dacă nici ei nu îşi dau seama de asta încă de la început. Aşadar, dacă intuiţia îţi spune că poţi avea o relaţie fericită cu bărbatul de lângă tine, ai încredere!

sursa:unica.ro

Ce sa facem cu EMOTIILE REPRIMATE – o educatie esentiala care lipseste

Emoțiile și gândurile noastre ne afectează profund pentru că ele sunt fizic conectate la corp prin sistemele imunitar, endocrin și prin sistemul nervos central. Toate emoțiile, chiar și (sau mai ales) cele reprimate și neexprimate, au consecințe fizice.
Emoțiile neexprimate rămân în corp ca niște bombe cu ceas – și predispun la afecțiuni care se pot dezvolta în viitor, dacă trăirile noastre rămân neconștientizate, neadresate. Și cam asta suntem obișnuiți să facem cu emoțiile noastre: să le neglijăm, să le ascundem să nu le dăm importanță și să trecem prin viață pretinzând că ele nu există.
Aceasta, datorită lipsei unei educații emoționale consistente pe care sănătos ar fi să o deprindem încă de pe băncile școlii.

Unul din principiile inconștientului este: dacă reprimi o emoție, erupția ei va fi mai puternică și se va manifesta fie ca o boală, fie ca o cădere nervoasă. ”What we resist, persists”, spunea Carl Gustav Jung, care a studiat mecanismele de funcționare a inconștientului personal și colectiv.

Emoțiile pe care refuzăm să le aducem în lumina conștiinței ne controlează din culisele vieții noastre psihice și pot izbucni, când ne e lumea mai dragă, sub formă de (doar câteva exemple):
– Tulburări emoționale – stare de irascibiliate (ca și cum am fi o oală sub presiune), tensiune internă, atacuri de panică, anxietate, depresie, fobii etc.
– Probleme mentale – probleme de memorie, concentrare, atenție
– Somatizări – adică traducerea în corp a tensiunii psihice prin diferite afecțiuni fizice.

De aceea, în multe forme de psihoterapie calea spre vindecare emoțională constă în revizitarea episoadelor dureroase din viața noastră, accesând și exprimând emoțiile stocate atunci în corp și suflet, ajungând astfel să reconfigurăm acea situație în mintea și sufletul nostru.

Când sunt acceptate plenar emoțiile sunt aduse la lumina conștiinței și pot colabora cu rațiunea, îmbogățind-o și nuanțând-o. Emoțiile devin atunci un fel de ghid interior în viața noastră de zi cu zi. Ele sunt radarul care ne arată dacă suntem pe calea cea bună, cu oamenii potriviți și buni pentru noi, în situațiile cele mai bune pentru noi – sau dimpotrivă. Acesta este încă un alt motiv de a ne accepta emoțiile și a le asculta mesajul. Ele ne vor ajuta să ne cunoaștem mai bine și să luăm decizii în care raționalul să fie susținut de partea emoțională.

Doar că nu ne-a învățat nimeni ce să facem cu emoțiile noastre. Tot ce am fost învățați a fost că totul va fi bine dacă ne conformăm regulilor exterioare.

Fără o conexiune reală cu noi înșine, fără o analiză serioasă și fără efortul de a ajunge să ne cunoaștem emoțiile nu trebuie să ne așteptăm la rezultate și să ne gândim că ceva va merge bine în viețile noastre.

Dintre toate soluțiile la această gamă de probleme legate de reprimarea vieții noastre emoționale pe care le-am întâlnit în profesia de psihoterapeut una dintre căile cele mai eficiente, directe și accesibile de lucru asupra emoțiilor proprii este metoda ”Călătoria” dezvoltată de Brandon Bays și echipa ei timp de mai bine de 20 de ani – metodă care a pătruns și la noi în țară începând din 2013.

”Călătoria” include procedee de accesare a emoțiilor reprimate și de exprimare a acestora în cadrul unei introspecții ghidate care culminează cu un profund și eliberator proces de iertare completă. Efectul vindecător al acestei game de instrumente se resimte clar chiar de la prima ședință.

Spre deosebire de reprimarea grăbită – și, adesea, brutală – a emoțiilor cu care suntem noi obișnuiți, în procedeul numit ”Călătoria” acceptarea blândă a tuturor emoțiilor, indiferent de natura lor, urmată de procedee accesibile de lucru asupra trăirilor respective, sunt vindecătoare prin ele însele și generează efecte de eliberatoare împăcare cu sine, eliminare a stresului și o profundă auto-cunoaștere care dizolvă pur și simplu problemele legate de stima de sine scăzută și neîncredere în sine, atât de răspândite (în forme mai mult sau mai puțin recunoscute).

Dacă vrei să îți completezi educația cu modalități de gestionare a emoțiilor tale sau ești profesionist în domeniul sănătății și dorești să își îmbogățești arsenalul de metode de intervenție, poți învăța toate acestea chiar de la Brandon Bays (autoarea metodei ”Călătoria” și a best-seller-ului cu același nume, tradus și la noi în țară la Editura Adevăr Divin).
Brandon Bays va susține între 2-4 octombrie la București seminarul ”Journey Intensive” în care predă elementele de bază ale metodei și un modul de Abilități Avansate.

În cazul în care simți că peste viața ta se întinde vălul întunecat de depresiei sau ești un profesionist care lucrează cu persoane cu depresie poți învăța aplicații specifice ale metodei ”Călătoria” și poți afla cum să accesezi și să vindeci emoțiile reprimate care au dus la instalarea acestei afecțiuni, de la Kevin Billett, soțul și partenerul de afaceri al lui Brandon care va susține între 30 octombrie – 1 noiembrie 2015 seminarul ”Out of the blue – Eliberarea de cauzele reale ale depresiei”. Kevin a conceput acest seminar în urma experienței sale de vindecare de o depresie cronică folosind instrumentele ”Călătoria” și a celor peste 20 de ani în care a practicat și a predat aceste procedee.

sursa:suntsanatos.ro

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Close
Bine ai venit pe pagina noastra ! Da like doar daca iti place !
loading...