Carmen Harra a făcut previziunea sumbră: „Vor dispărea dintre noi!” Ce urmează să se întâmple

Carmen Harra face noi previziuni pentru finalul anului 2018. Prezicătoarea anunță un final de an dezastruos. Ce se va înâmpla.

Carmen Harra nu are vești tocmai bune pentru 2018. După moartea Regelui Mihai, previziune care a șocat o lume întreagă, Carmen Harra continuă seria dezvăluirilor șocante.

Astfel, celebra prezicătoare susține că vom parte și de evenimente care ne vor marca.

Într-o intervenție la un post de televiziune, Carmen Harra a spus că în anul 2018 vom avea parte de pierderi dureroase.

Important de adus în evidență este sfârșitul anului, atunci când, potrivit lui Carmen Harra, vom avea parte de o criză economică neașteptată.

Carmen Harra susține că vom avea parte totuși de un an liniștit
„Anul 2018 e mult mai liniștit decât 2017. Vor fi două sau trei persoane foarte importante care vor dispărea din permietru și din nefericire este extrem de dureros pentru că nu se mai nasc oamenii ca ei, nu vor mai fi oameni de asemenea calibru.

În 2018 va veni o criză economică. Să ne așteptăm la ea la sfârșitul anului și va fi o criză bruscă și foarte puternică și este consecința faptului că se produc aceste rupturi din punct de vedere politic.”, a relatat Carmen Harra.

Carmen Harra, pe numele ei adevărat Carmen Mureşan, s-a născut în Bistriţa, dar din anul 1983 este stabilită în America.

Este doctor în psihologie si deţine un cabinet de terapie alternativă. Este deseori invitată în emisiuni, face preziceri despre celebritati şi evenimente şi sustine că poate vorbi cu spiritele.

Carmen Harra l-a ţinut bine ascuns până acum. Însă, acum au apărut primele imagini cu celebra clarvăzătoare şi bărbatul din viaţa ei.

Dacă la începutul anului, Carmen Harra se arăta curioasă dacă avea să întâlnească şi ea vreun bărbat care să-i aline singurătatea.

Acum iată că au apărut şi primele imagini cu celebra clarvăzătoare şi omul din viaţa ei.

Primele imagini cu Carmen Harra şi bărbatul din viaţa ei au fost surprinse în Miami, scrie cancan.ro

Cei doi au ieşit împreună în public
Cei doi au ieşi la un restaurant, unde au petrecut o seară minunată. Au râs, au dansat, iar gesturile dintre ei trădau familiaritatea, semn că se cunosc destul de bine.

La începutul acestei luni, Maria Ghiorghiu îi spunea lui Carmen Harra că se va recăsători.

sursa:teotrandafir.ro

Cele mai bune activitati fizice care te ajuta sa reduci colesterolul

Daca medicul tau ti-a spus ca nivelul colesterolului tau trebuie sa scada, e bine sa stii ca exista cateva exercitii fizice care vor da rezultate in acest sens.

Cand ai fost prima data diagnosticat(a) cu hipercolesterolemie (cresterea colesterolului din sange), medicul tau probabil ti-a vorbit despre beneficiile exercitiilor fizice. Pe langa faptul ca trebuie sa iti imbunatatesti dieta, activitatea fizica este una dintre cele mai eficiente modificari din stilul de viata pe care le poti face, pentru ca miscarea te ajuta sa iti reduci in mod natural valorile anormal de mari ale colesterolului.

stop dislipidemie

Cele mai bune exercitii si activitati pentru reducerea colesterolului
1. Opteaza pentru alergarea usoara sau jogging
Daca articulatiile tale sunt intr-o forma buna si iti place sa alergi, atunci ai noroc, pentru ca joggingul este un exercitiu grozav pentru scaderea colesterolului si pentru a-ti mentine greutatea sub control. Nu te gandi la alergare ca la o intrecere. O alergare usoara, pe o distanta de cativa kilometri, poate fi o activitate mai buna pentru a-ti reduce valorile colesterolului decat un sprint in jurul blocului.

Citeste si Ce este hiperlipidemia mixta: cauze, factori de risc, tratament

In cadrul unui studiu din 2013, publicat in „Archives of Internal Medicine”, cercetatorii au aratat ca persoanele care au alergat pe distante lungi si-au imbunatatit semnificativ nivelul colesterolului HDL („bun”), comparativ cu cei care au alergat pe distante scurte (mai putin de 16 km pe saptamana.

2. O plimbare energica, in pas vioi
Mersul pe jos, mai ales pe masura ce inaintam in varsta, poate fi adeseori o forma mult mai buna de exercitiu fizic cand vine vorba de protejarea articulatiilor. Cercetatorii au raportat vestile bune in aceasta privinta in 2013, in jurnalul „Arteriosclerosis, Thrombosis, and Vascular Biology”. Ei au comparat zeci de mii de alergatori cu un numar egal de persoane care au mers pe jos. Rezultatele au aratat ca ceea ce a contat mult a fost „cantitatea” de exercitii fizice si nu tipul lor.

Oamenii care au depus acelasi nivel de energie atunci cand au facut exercitii fizice au experimentat beneficii similare, indiferent ca au mers pe jos sau ca au alergat. Beneficiile au inclus riscul redus de colesterol marit si de hipertensiune arteriala.

3. Mergi pe bicicleta pana la serviciu sau doar ca sa te distrezi
Daca este posibil sa mergi pe bicicleta pana la locul de munca, atunci incearca aceasta activitate. Studiile au aratat ca activitatea aceasta are unele beneficii. Oamenii de stiinta au scris in jurnalul Asociatiei Americane a Inimii ca persoanele care merg pe bicicleta pana la locul de munca au avut o predispozitie mai mica sa dezvolte colesterol marit (hipercolesterolemie), comparativ cu cei care nu au mers pe bicicleta. Un al doilea studiu, publicat in revista „Circulation”, a constatat ca mersul cu bicicleta reduce riscul de boli cardiovasculare.

4. Da cateva ture in piscina
Inotul este probabil cel mai bun exercitiu aerobic care iti protejeaza articulatiile pe care il poti face. In cadrul unui studiu din 2010, cercetatorii au comparat inotul cu mersul in randul femeilor cu varste intre 50 si 70 de ani. Ei au descoperit ca inotul a imbunatatit greutatea corporala, distribuirea grasimii in corp si nivelul colesterolului LDL mai bine decat ar fi putut sa o faca mersul pe jos.

Cercetatorii au analizat si efectele benefice ale inotului la barbati, scrie healthline.com. Oamenii de stiinta au descoperit ca inotatorii aveau un risc de deces cu 53% mai mic, cu 50% mai mic si cu 49% mai mic de deces din orice cauza, comparativ cu barbatii care erau sedentari, mergeau pe jos sau alergau.

5. Incearca si cateva posturi din yoga
Studiile arata ca yoga poate reduce riscul de boli cardiace. In unele cazuri, yoga poate afecta in mod direct nivelurile colesterolului.

Cercetatorii au scris in „Indian Heart Journal” ca un program de trei luni de yoga i-a ajutat pe oameni sa reduca colesterolul total si nivelul colesterolului LDL („rau”). Totodata, yoga a imbunatatit nivelul colesterolului HDL in cazul diabeticilor. Participantii la acest studiu au practicat yoga aproximativ 1 ora pe zi.

Retine!
Toate aceste activitati fizice sunt utile pentru a reduce colesterolul si pentru a te proteja de bolile cardiovasculare. Poti alege activitatea care ti se pare cea mai potrivita pentru tine, in functie de starea ta generala de sanatate, de starea articulatiilor tale si de stilul tau de viata. Cere sfatul medicului daca nu esti sigur ca ai voie sa faci anumite activitati fizice.

sursa:doc.ro

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Close
Bine ai venit pe pagina noastra ! Da like doar daca iti place !
loading...